Ilie Năstase, invitat de Bush să ia masa la Casa Albă
Scris de allall4fun pe mai 11, 2008
Ilie Năstase l-a aşteptat pe preşedintele George W. Bush la Palatul Victoria, după ce l-a contactat telefonic pe premierul Tăriceanu pentru a-i cere acordul să vină la Guvern, şi a avut cu liderul american o discuţie amicală, la finalul căreia fostul tenisman a fost invitat să ia masa la Washington.
“Am văzut la televizor că preşedintele Bush urma să vină la Guvern şi, cum stau la două minute de Palatul Victoria, l-am sunat la telefon pe premierul Tăriceanu, pentru a-l întreba dacă pot să vin şi eu. Mă cunosc cu preşedintele american şi toată familia Bush este mare amatoare de tenis, în special Bush senior, cu care am jucat tenis în anii 1973-1974″, a declarat agenţiei MEDIAFAX Ilie Năstase. (http://www.mediafax.ro/life-inedit/ilie-nastase-invitat-de-bush-sa-ia-masa-la-casa-alba.html?4728;2520526)